Serviciul de Ordine Publică
Este structura de specialitate din cadrul Inspectoratului care coordonează, îndrumă şi controlează activităţile specifice pentru menţinerea ordinii publice pe raza localităţilor urbane şi rurale, în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi a faptelor contravenţionale din competenţă, asigură aducerea la îndeplinire a atribuţiilor ce revin Poliţiei Române, în conformitate cu prevederile legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.