Scurt istoric

PREZENTARE ISTORICĂ A JUDEŢULUI GALAŢI

GALATI - judetul dunărean de la mila 80

Descoperirile arheologice de la Cavadineşti, Bereşti, Pleşa, Suceveni şi din vatra actuala a oraşului Galaţi demonstrează prezenţa comunităţilor umane în această regiune încă din paleoliticul superior.

Una dintre cele mai mari aşezări geto-dacice de pe teritoriul românesc s-a dezvoltat la Piroboridava (com. Nicoreşti), unde existenta umană este atestată între secolele IV i.e.n. şi II e.n.

În urma războaielor din anii 101-102 si 105-106 e.n. se trece la integrarea Daciei în structura Imperiului Roman, fapt ce a determinat ridicarea unor castre militare si formarea unor aşezări. Astfel, romanii îşi stabilesc centrul militar si administrativ în castrul de pe dealul Tirighina-Barboşi ridicat pe ruinele unei cetăţi dacice. Aici au fost descoperite sarcofage din piatră, ţigle, cărămizi, podoabe din aur, amfore şi doua reliefuri în marmură albă reprezentând "Cavalerul Trac" şi "Cavalerii Danubieni". O descoperire remarcabilă este mormântul unui dac romanizat de la sfârşitul sec al III-lea, pe al cărui umăr a fost identificată o fibulă din aur purtând inscripţia "INOCENS".

După retragerea armatei şi administraţiei romane din sec al III-lea, comunităţile umane din aceasta zonă au căzut pradă popoarelor migratoare, păstrând totuşi elemente ale continuităţii.

În primele secole de mileniului al doilea, comunitatea de la Dunăre îşi consolidează importanţa strategică şi comercială fiind un renumit punct de negoţ.

Către a doua jumătate a sec al XIII-lea apar primele focare de organizare administrativa, sub forma târgurilor, cetăţilor întărite, centrelor meşteşugăreşti şi comerciale.

Prima atestare a judeţului Galaţi datează din 1435, iar din vremea lui Ştefan cel Mare s-au păstrat documente care atestă existenta unor localităţi gălăţene: Bereşti, Crăieşti Drăguşeni. Găneşti şi Iveşti.

După 1484, Galatiul rămâne singurul port românesc liber la Dunăre şi începând cu secolul al XVII-lea devine "cel mai vestit târg de negoţ de pe toata Dunărea", potrivit caracterizării făcute de cărturarul Dimitrie Cantemir.

Între secolele XVIII şi XIX, perioadele de înflorire au alternat cu perioadele de declin datorate războaielor ruso-turce.

După războiul din Crimeea (1853-1856) se înfiinţează la Galaţi Comisia Europeană a Dunării, menită să asigure siguranţa unui comerţ liber iar odată cu acordarea între anii 1834-1883 a statutului de "porto-franco", zona va cunoaşte o creştere economică şi demografică fără precedent.

Revoluţia de la 1848 şi Unirea din 1859 au avut reprezentarea spirituală în rândurile revoluţionarilor gălăţeni. La conacul patriotului roman Costache Negri, din comuna cu acelaşi nume, se reuneau la mijlocul secolului trecut personalităţi ale vieţii politice şi culturale ale vremii - Mihail Kogălniceanu, Al. I. Cuza. V. Alecsandri, N. Bălcescu.

Prezentul găseşte judeţul Galaţi cu o suprafaţă de 446.632 ha. Organizarea administrativa cuprinde doua municipii Galaţi şi Tecuci, două oraşe, Bereşti şi Tg.Bujor, 60 de comune şi 184 sate.

Teritoriul judeţului Galaţi este reprezentat în cea mai mare parte de câmpie iar regimul său climatic este de tip temperat continental Precipitaţiile atmosferice înregistrează aici cele mai scăzute valori din ţară.

Dunărea, Prutul şi Şiretul sunt principalele ape curgătoare ce delimitează judeţul. Lacurile şi bălţile, amenajate în scop piscicol, ocupa 40% din suprafaţa totală a reţelei hidrografice a judeţului.

Vegetaţia locurilor este cea de stepă şi silvostepă, regăsite prin crânguri de salcie, vegetaţie forestieră, păşuni, fâneţe şi stejari. De asemenea, mari suprafeţe sunt cultivate cu vită de vie, pomi fructiferi, cereale şi plante tehnice.

Fauna terestră este bine reprezentată de rozătoare de câmp şopârle, şerpi şi iepuri iar dintre pasări mai des întâlnite sunt potârnichea, prepeliţa şi ciocârlia. Pădurile seculare de la Adam, Buciumeni si Viile adăpostesc specii de interes cinegetic ca mistreţul si vulpea.

Numărul locuitorilor judeţului Galaţi se ridica la cca. 650.000 de locuitori, din care procentele de 60,5% sunt date de populaţia urbana. Cei activi lucrează 33,69% în agricultura si 30,3% în industrie.

Întâlnind încă splendide monumente de artă şi arhitectura veche. Biserica "Precista"-1641, Biserica "Vovidenia"-1790, Biblioteca "V. A. Urechea"-1890 sau prima statuie a poetului Mihai Eminescu, dezvelită în anul 1911, Galaţiul este acel spaţiu generos al dezvoltării industriale dar şi al cercetării ştiinţifice, educaţiei şi culturii naţionale.

Fondată în 1848, Universitatea "Dunărea de Jos", pregăteşte specialişti în domenii cu profil unic în ţară, cum ar fi: construcţii navale, industrie alimentară şi tehnică piscicolă, menţinând continuitatea fireasca a primei scoli gălăţene, atestată în mărturiile scrise ale anului 1665.

Conectat la principalele culoare de comunicare ale Europei şi având acces la importanta magistrală de transport pe apă care este Canalul Rin-Main-Dunare, ce face legatara între Marea Nordului si Marea Neagra, Galaţiul are cel mai mare complex de porturi fluviale de la Dunăre, recomandându-se astfel drept unul din cele mai mari noduri de trafic comercial al României.

Atingerea competitivităţii, polarizarea investiţiilor străine şi pătrunderea pe noi pieţe de desfacere sunt asigurate atât de existenta Zonei Libere cât şi de dezvoltarea parteneriatului si cooperării transfrontaliere între România, Republica Moldova şi Ucraina.

Istoria poliției gălățene - date din ahhivă

Date certe privind istoricul poliţiei gălăţene nu apar decât în perioada modernă, după anul 1832. Totuşi într-o formă sau alta, sub diferite denumiri, poliţia - ca instituţie - a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, pentru că orice stat are nevoie de ordine internă, deci şi de structura prin care aceasta să fie asigurată.

La început, comandanţii oştirii aveau şi atribuţia de a veghea la ordinea internă, pe care o realizau prin organe specializate: ispravnici, pârcălabi, privighetori ai ocoalelor, de oraş, şi de graniţă, polcovnici de poteră, seimeni, armaşi, zapcii, străjeri - denumiri ce stratificau raza de acţiune a purtătorului lor.

Izvoare scrise privind un început de organizare statuată avem abia din anul 1508, când se înfiinţează, la curtea lui Radu cel Mare un vătaf de vânători. Mai târziu în timpul domniei lui Mihai Viteazul, prin influenţă turcească, numele de vătaf a devenit agă. Schimbarea denumirii a fost însoţită şi de prerogative sporite faţă de cele ale vătafului domnesc.

Agia se transformă în poliţie în timpul ocupaţiei ruseşti din 1806-1812, iar în anul 1848, sub domnia lui Gheorghe Bibescu, denumirea de agă se transformă în "şeful Poliţiei", titlu care din anul 1859 este transformat în "prefect de poliţie"

Vel aga (marele agă) fixa preţurile produselor alimentare şi supraveghea respectarea acestora, a ordinii publice în localuri, întocmea orarul de funcţionare a magazinelor şi se ocupa cu menţinerea curăţeniei târgului.

Primul drapel al poliţiei, pe care era pictat chipul Maicii Domnului şi al îngerului aducător al Bunei Vestiri, a fost înmânat în anul 1822 marelui agă Mihăiţă Filipescu de către Grigore Dimitrie Ghica.

Prima atestare documentară a termenului de "poliţie" în oraşul Galaţi este prezentă într-un raport, din anul 1832, al Sfatului Municipal către Departamentul Trebilor din Lăuntru, cu privire la stabilirea imobilului unde avea să funcţioneze Spitalul militar orăşenesc: "şi că nimeni nu voieşte a-şi da casa de spital, din partea obştii s-a încheiat jurnal la Casa Sfatului Municipal ca să se dea casele obştii în care sunt aşezate canţelariile, atât a Pârcălăbiei cât şi a Sfatului Municipal, cum şi a Poliţiei, cu toate materialele ce pârcălăbia s-a tot găsit".

Regulamentul Organic al principatului Moldovei, intrat în vigoare la data de 1/13 ianuarie 1832, cuprinde un capitol intitulat "Despre organizarea Poliţiei", care prevede la articolul XVI, instrucţiuni despre comisarii ţinuturilor, numirea unui "poliţmaistru" în târgul Galaţilor: "La toate ţinuturile Principatului se cunoaşte de trebuinţă a se rândui câte un comisar, care să ţie locul de poliţmaistru şi să aibă în a sa purtare de grijă instrumentele de pojar, privegherea pentru siguranţie de foc, paza grosurilor, străjile de noapte, cercetarea pricinilor poliţieneşti privitoare către siguranţa şi liniştea locuitorilor de prin târguri şi alte asemenea (…) Să se rânduiască asemenea poliţmaiştri la cinci târguri şi anume: Focşani, Galaţi, Brăila, Bârlad, Botoşani şi Roman, câte unul de fiştecare din aceste târguri. Aceşti poliţmaiştri să fie sub atârnarea şi ascultarea ispravnicilor şi lucrările lor numai în cancelariile isprăvniceşti(…), iar rânduirea lor să se facă de către Ocârmuire prin Departamentul din Lăuntru".

În anul 1840 mai 18, apar la Galaţi primele instrucţiuni ale Departamentului Trebilor din Lăuntru referitoare la păstrarea liniştii şi ordinii publice, aşa numitele "Instrucţiuni pentru curăţirea şi oprirea răului".

I. G. Balaban, militant unionist, a fost pârcălab al ţinutului Covurlui, în perioada în care, conform Regulamentului Organic, s-a pus problema organizării poliţieneşti a oraşului Galaţi după sistemul rusesc. Se prevedea pentru o mai bună organizare împărţirea oraşului în cinci "ciastii" (despărţituri), pe vopsele (alb-negru, alb-roş, alb-verde, alb-galben închis, negru-alb), având în frunte un comisar, iar fiecare ceastie împărţită în câte 3 sau 2 epistate, având în fruntea lor 14 epistaşi călări.

Cel mai vechi plan al oraşului Galaţi din anul 1858, aflat în păstrare la D.J.A.N. Galaţi, face referire la acest eveniment.

La data de 26 aprilie 1858 apare la Galaţi, în 57 de articole, un "Reglement general atingător de poliţia străinilor la Galaţi şi Ismail, care a izvorât din necesităţi de ordin istoric şi practic: înmulţirea străinilor în aceste oraşe, şi necesitatea evidenţei şi controlului acestor mari mase de oameni.

În acelaşi an Sfatul orăşenesc lua aminte asupra "neorânduielilor şi furtişagurilor" şi dorind a asigura "buna petrecere şi linişte obştească care se vede tulburată în cea mai mare parte de numărul nenumărat al vagabonzilor", socoteşte cel mai nimerit mărirea efectivelor de personal, dotarea acestora cu efectele militare corespunzătoare şi mărirea lefilor. În condiţiile în care Casa Municipală nu dispunea de sumele necesare, s-a propus impunerea proprietarilor printr-o dare pe hoteluri, hanuri, cafenele şi crâşme, motivând că: "o măsură poliţienească tot trebuia în tot chipul a se adopta, acele încăperi dovedindu-se a fi cele de mai multe ori adăpostul făcătorilor de rele".
        Primele informaţii referitoare la instalarea de indicatoare rutiere mai precis instalarea de stâlpi vopsiţi tricolor la răspântiile drumurilor cu indicarea localităţilor, sunt în anul 1861 când Municipalitatea de Galaţi scotea această lucrare la licitaţie prin "batere de barabană". S-ar părea că persoana care a câştigat licitaţia, un anume maestru Gheorghe Zamfir, nu s-a achitat întocmai de angajamentul luat, controlorul municipalităţii care avea să recepţioneze lucrarea consemna: "mergând pe la barierele oraşului şi observând acei patru stâlpi făcuţi de maestrul Gheorghe Zamfir, s-au găsit cu totul răi lucraţi de la cuprinderea planului ce a avut a face, adică cioplitura lemnului de stejar nu sunt în măsurile de care cere trebuinţă, vopseaua nu este bună dată, asemănându-se ca când ar fi boită cu chinovar, asemenea s-a observat că sunt în mâna stângă privită de un călător când iese din oraş, iar nicicum în partea dreaptă, cum sunt a se privi la ieşire din oraş".

În a doua jumătate a anului 1863, în urma solicitărilor diferitelor consulate de a li se extrăda persoane aflate sub protecţia lor, care erau arestate de poliţia gălăţeană, aceasta din urmă neasigurându-le condiţii normale de detenţie, prefectura ia decizia îmbunătăţiri acestor condiţii: "starea arestului Poliţiei, în una din încăperile aflătoare în ograda acestei municipalităţi, nu mai poate fi tolerată din cauza aglomeraţiei necuviincioase, în aceleaşi încăperi, de bărbaţi şi femei supuşi toţi la aceeaşi rigoare, fără osebire de simple delicte şi crime, cauză ce dă până la oarecare grad şi un legiuit motiv consulilor respectivi de trăda autorităţilor locale pe unii dintre naţionalii lor spre încarcerare.

        Avându-se în privire că tot în ograda municipalităţii mai sunt două odăi în apropiere de cele ale arestului actual şi potrivite cu trebuinţa ce se mai cere şi pentru arestarea femeilor, aşa ca să fie deosebite de arestaţii bărbaţi".

După realizarea Unirii, în timpul domniei lui Al. I. Cuza, mai precis în anul 1864, apare Legea pentru comunele urbane şi rurale a Principatelor Unite Române. Art. 91 stipula: "În oraşele care trec peste o populaţiune de 3000 de locuitori (deci şi în cazul Galaţiului), domnul are dreptul de a încredinţa privegherea şi menţinerea ordinii publice unui anume funcţionar de poliţie, care în Bucureşti poartă numele de prefect de poliţie, iar în celelalte oraşe de cap, sau comisar de poliţie".

Ca o dovadă a faptului că poliţia era în slujba comunităţii ne stă şi jurământul rostit de D. T. Constantinescu, cu prilejul numirii în funcţia de comisar în oraşul Galaţi, în anul 1865: "Jur credinţă Domnitorului, supunerea legilor ţării şi sprijinul intereselor comunei (…). Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

Conform listelor de salarii înaintate Primăriei, în anul 1864, de către Poliţia oraşului Galaţi, aceasta avea următorul efectiv: 15 epistaşi, 4 epistaşi de barieră (câte unul pentru fiecare barieră a oraşului: Nouă, Movilei, Tecuci şi Ţiglinei) şi 51 de sergenţi, în total numărul angajaţilor se ridica la 70 , în condiţiile în care populaţia oraşului, conform recensământului din 1866, populaţia se cifra la 48.799 locuitori.

Din cauza înmulţirii mijloacelor de locomoţie (caleşti, birje, carete, căruţe, care de povară), la începutul lui iulie 1865, se pun bazele serviciului circulaţie la nivelul oraşului Galaţi prin "Regulamentul adoptat de Consiliul Comunal şi confirmat de Ministerul de Interne, pentru proprietarii şi conducătorii fiacrelor (birjelor), iar trei ani mai târziu va apare regulamentul uniformei poliţiştilor.

În anul 1866, şeful Diviziei IV teritorială, face demersuri prin intermediul Ministerului de Război către autorităţile gălăţene, pentru reducerea numărului de soldaţi care asigurau paza oraşului de la 70 la 20, urmând ca acestea din urmă să asigure efectivele prin mărirea numărului guardiştilor.

Soluţia aleasă de Consiliul Comunal a fost aceea ca până la organizarea Gărzii orăşeneşti, conform legii apărute în acelaşi an, paza să fie asigurată de către cetăţenii oraşului astfel: în centrul oraşului la fiecare cinci gospodării să fie dat un om pentru pază, iar în suburbie la fiecare zece case, un om. Străinii nu erau nici ei exceptaţi de la această obligaţie, facem referire aici la proprietari şi comercianţi.

Această stare de fapt a durat patru zile, de la data de 5 mai până la 9 mai 1866, când în Galaţi avea să sosească Regimentul VI care avea să exercite atribuţiile Gărzii orăşeneşti, însă primarul urbei nu a pierdut prilejul de a adresa cetăţenilor oraşului mulţumiri pentru solicitudinea manifestată.

Chiar şi în aceste condiţii, efectivele destinate pazei oraşului erau insuficiente dacă avem în vedere solicitarea făcută de prefectul poliţiei de atunci, Dumitru Nicolae, de mărire a efectivelor de la 60 guardişti şi 30 sergenţi, la 150 guardişti.

La data de 7 septembrie 1866, Consiliul Comunal avea să adopte un "Regulament de serviciu pentru sergenţii şi guardiştii de zi şi de noapte", iar în anul următor Prefectura solicita Primăriei: "completarea acestui serviciu prin creşterea numărului oamenilor în proporţie cu exigenţele Poliţiei, căci sper a vă da seama de nevoile acestui serviciu vă vor aduce aminte că în vecinul port Brăila, oraş de o întindere numai a treia parte ca Galaţii, serviciul sergenţilor se compune dintr-un număr de 240 oameni, pe când în Galaţi abia sunt 90 şi aceştia în stare de dezorganizare". 
Printre meritele poliţiştilor gălăţeni se enumără şi acela al prinderii, în anul 1870 de către şeful acesteia, P. Majer, a unui hoţ pe nume Stan Golea, care evadase de la închisoarea Văcăreşti , după ce omorâse doi gardieni şi care înainte de a fi prins cutreiera drumurile, jefuind călătorii din zona cuprinsă între Bîrlad, Tecuci şi Focşani, până la Galaţi.

În anul 1874, poliţia gălăţeană încearcă o disciplinare a circulaţiei birjarilor şi a modului de înfăţişare a acestora în peisajul urban al vremii: "Birjarii din această urbe mai toţi, în genere, au devenit în cea mai deplorabilă stare, trăsurile ruinate şi hamurile ruinate cu desăvârşire caii proşti, slabi, şchiopi şi unii cu năravuri, fanarele cele mai multe fără număr şi stricate, tăbliţele în care să priveze taxa, stricate, şi expres rase ţifrele de plată, ca să poată înşela publicul, vizitii îmbrăcaţi foarte murdar, încât aduc un aspect rău în societate şi fără ceasornice, în lipsa cărora exploatează publicul."

În trecut, ca şi în prezent, poliţia gălăţeană s-a confruntat cu importante probleme privind personalul şi baza tehnico-materială. Astfel în preajma războiului de independenţă, I Atanase, şeful poliţiei gălăţene, într-un raport înaintat primarului solicita:
"- reparaţia localului numitei Poliţii Vechi şi unde a fost Plutonul al 2-lea pompieri, să se puie la dispoziţia comandantului sergenţilor, ca astfel să se poată proceda fără întârziere la încazarmarea lor,
- mărirea salariilor sergenţilor de la 50 la 60 de lei, pentru că cu scumpetea ce avem prin pieţe nu se poate întreţine nefiind de ajuns pentru cheltuiala jurnalieră şi îmbrăcăminte (…) vă citez Brăila oraş mai mic, cu un număr mai mare de sergenţi decât la noi şi lefile mai bune,
- să se sporească numărul gardiştilor pedeştri la cel puţin 200 de oameni şi numărul sergenţilor călări la 25 oameni".

În general relaţiile dintre conducătorii poliţiei gălăţene şi oficialităţile locale, au fost bune, anul 1883 se constituie din păcate într-o excepţie, primarul urbei acuzându-l pe şeful poliţiei de tulburarea şedinţelor Consiliului Comunal în nenumărate rânduri, precum şi adresarea de injurii personale şi sfidare, cerând Ministerului de Interne soluţionarea cazului.

Un nou "Regulament pentru organizarea serviciului sergenţilor orăşeneşti ai poliţiei de Galaţi" apare în anul 1886, mult mai complex decât cel din anul 1866, cu referiri la administraţie şi personal, îndatoririle trupei, împărţirea efectivelor pe despărţituri, disciplina, uniforma şi armătura, contabilitatea, stabilind taxele pentru serviciile particulare efectuate de Corpul sergenţilor, şi cele pentru fondul Casei sergenţilor orăşeneşti.

Şi mai expresiv, în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi greutăţile cu care se confruntau apărătorii ordinii, este însă, raportul Poliţiei gălăţene din data de 29 decembrie 1890: "Domnule Prefect, în urma experienţelor făcute în cursul anului expirat, mă cred dator în calitatea mea de Şef al Poliţiei oraşului să supun la cunoştinţa Dvs. greutăţile ce am întâmpinat şi exigenţele reclamate de serviciu, pentru ca administraţiunea să fie la înălţimea ei şi să poată garanta ordinea şi siguranţa publică.
Oraşul are o întindere de 8 kilometri cu 306 străzi, ca oraş de port este deschis pretutindeni prin căile de comunicaţie ce-l înconjoară. Înăuntru oraşului se găseşte totdeauna între 10-12 mii populaţie flotantă străină, muncitorii veniţi din toată lumea fără nici o stabilitate şi fără ca Poliţia să le poată cunoaşte condiţiunea de moralitate, ceea ce reclamă din partea administraţiunii o neostenită priveghere şi o acţiune energică pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Mijloacele de care ne servim sunt atât de insuficiente, încât aş putea zice că nu ştiu căror împrejurări datorăm liniştea şi ordinea existentă. Oraşul este divizat în 5 despărţituri cu câte o comisie, personalul este puţin retribuit pentru ca să putem recruta oameni competenţi în serviciu, salariul comisarului este de 190 mensual şi al subcomisarilor lei 114, spezile de cancelarie lei 10, pe câtă vreme nu se ajunge 20, localurile sunt în cea mai completă mizerie, acele care sunt proprietatea comunei precum despărţirea I şi a V-a nu li se fac reparaţii, celelalte închiriate s-au luat după hotărâre, fără a se ţine seama că ele nu se pretează pentru autoritate.
Domniile voastre înşivă v-aţi convins de această stare cu ocazia inspecţiei făcute comisiilor, mobilierul lipseşte aproape cu desăvârşire şi acela cât este reprezintă mizeria în toată puterea cuvântului.
Pentru onoarea Ţării şi în special pentru a oraşului, care este portul principal unde toţi străinii debarcă şi au relaţii cu autorităţile, ar trebui să fim mai impunători, ca să avem dreptul la demnitate şi respect.
Venind la puterea poliţienească şi condeiul se simte umilit descriindu-vă adevărul. Trupa de pază a oraşului se compune din 167 oameni din care: 1 comandant, 1 locotenent, 1 ofiţer, 1 ofiţer, 1 sergent major, scăzându-se aceştia rămân 163. Se scade oameni detaşaţi prin diferite servicii precum comisie, percepţie, ordonanţe, garda casieriei şi vama…36, rămân 127. Din acest număr în serviciul de zi 20 rămân 107. Aceştia fac serviciul de noapte în care număr intră călăreţi 12 şi 95 pedeştri.
Din această situaţiune, vedeţi, Domnule Prefect, că în cursul zilei paza oraşului se face cu 20 sergenţi pe o întindere de 8 kilometri şi 306 străzi, şi noaptea cu 95 sergenţi pedeştri şi 11 călăreţi, fiindcă unul face serviciu ziua. Cu acest număr de oameni nu se poate garanta ordinea şi siguranţa nici ziua şi nici noaptea cu atât mai mult în timpul iernii, când un om trebuie să facă 12 ore de serviciu fără schimb.
Localul Poliţiei este bun, are trebuinţă absolută de 2 dulgheri pentru arhivă şi ceva mobilier asemenea să se facă grile la ferestrele camerei destinată pentru arest. Comisa a 2-a poate fi strămutată la poliţie, comanda sergenţilor însă nu are loc, astfel că trebuie închiriat un local de cancelarie cu cazarmă şi grajd.
În faţa celor expuse ameliorările trebuincioase sunt următoarele: localurile comisiilor să se închirieze în nişte condiţii mai corespunzătoare cu prestigiul unei autorităţi, acelea care sunt proprietatea comunei să se repare şi să le transforme după trebuinţă, retribuţia comisarilor să se sporească la lei 250 şi a subcomisarilor la 150, spezele de cancelarie să li se acorde lei 20, fiind insuficient lei 10 pentru hârtie, cerneală, gaz şi altele, la comisia I-a şi a II-a să se adauge câte un scriitor a lei 50, neputând dovedi mulţimea lucrărilor un singur scriitor care este şi secretar, arhivar şi registrator.
În privinţa trupei ca să putem da tuturor locuitorilor o pază şi siguranţă nu numai centrului şi mahalalele cu străzile laterale să le lăsăm la voia întâmplării. Necesitatea reclamă ca strict necesar, nu cu prisosinţă 150 sergenţi pedeştri şi 50 călăreţi cu care s-ar putea în mod simţitor face o mai bună administraţiune şi cetăţenii ar fi apăraţi de furturi ce adeseori prin lipsa de mijloace poliţieneşti li se cauzează daune.
Asemenea necesitatea reclamă ca pe lângă poliţie să fie ataşaţi cel puţin 2 agenţi secreţi a lei 200 mensual, în un oraş deschis unde se pot refugia şi adăposti orice individ străin venit cu tendinţe rele sau a spiona întreprinderile statului sau ca aceşti indivizi sunt veniţi ori trimişi pentru a propaga dezordinea şi multe alte cazuri, care interesează ordinea publică numai prin astfel de agenţi se poate mai uşor Poliţia informa.
În toate oraşele mari poliţia are la dispoziţiunea sa mijloace de a şti şi afla totul numai la noi se cere mult şi nu se dă nimic, de aceea suntem şi mult îndărăt de ceea ce trebuie să fim.
Supunând la aprecierea D-voastre, Domnule Prefect, cele ce preced, vă rog respectuos, dacă credeţi că nu cer decât ceea ce trebuie să binevoiţi a interveni după cum veţi crede de cuviinţă pentru realizarea lor.
Şeful Poliţiei, A. Pătuşescu".

În perioada mai-iunie 1867, din cauza inundaţiilor, aproape toate autorităţile oraşului au trebuit să-şi aducă contribuţia în vederea limitării efectelor inundaţiilor prin lucrări de îndiguire. Şeful poliţiei şi personalul în subordine, a avut sarcina de a verifica punctele de lucru, zi şi noapte, supraveghind desfăşurarea lucrărilor şi luând cunoştinţă de solicitările acestora în special a numărului de oameni necesari la lucrări, carele şi căruţele care urmau să fie rechiziţionate. Consiliul Comunal avea să premieze personalul poliţie gălăţene, în luna septembrie, ca o recunoaştere a eforturilor depuse.

În anul 1903 Poliţia din Galaţi este ridicată la rangul de Prefectură, cu atribuţii analoage Prefecturii de poliţie din Bucureşti.

Legea organizării poliţiei generale a Statului din 1 aprilie 1903 este considerată prima lege organică de poliţie. Propusă de Vasile Lascăr, ministru de interne, legea precizează atribuţiile şi stabileşte competenţele personalului poliţiei, instituind principiul stabilităţii organelor poliţieneşti şi scoaterea lor în afara luptelor politice.

În anul 1906 intră în vigoare "Regulamentul poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice".

În anul 1921 se remarcă păcăleala de 1 aprilie a unui agent de poliţie de la Poliţia gării care aducea la cunoştinţa superiorilor faptul că în gara Fileşti, în apropiere de Galaţi trenul de Bucureşti s-a ciocnit cu un alt tren, existând un număr de 20 de morţi şi mai mulţi răniţi. Corpul de sergenţi de oraş a anunţat Poliţia care la rândul ei a alertat autorităţile locale (Procuratură, Prefectură, Serviciul Sanitar), la care se adaugă panica creată în rândul persoanelor care aşteptau trenul de Bucureşti. Nu mică le-a fost mirarea autorităţilor locale care se mobilizează la astfel de evenimente, când respectivul pe peronul gării din Galaţi era alături de tren.

Primul proces-verbal întocmit de Poliţia din Galaţi ca urmare a contravenţiei la regulamentului legii privitoare la circulaţia automobilelor datează din anul 1923 şi a fost întocmit unui italian, Mocea Vicenzo, care se deplasa cu motocicleta proprietate personală cu viteza de 18 km/h.

În anul 1921 şeful Serviciului de Siguranţă , D. C. Popescu a luat iniţiativa înfiinţării unei Şcoli pentru pregătirea agenţilor de siguranţă şi informatorilor, şi cum mijloacele materiale îi lipseau, mai precis mobilierul, se adresează Preşedintelui Comisiei interimare a judeţului Covurlui cu rugămintea de a-i pune la dispoziţie 10 pupitre, un dulap şi o tablă, luându-şi "întreaga răspundere pentru rezultatele acestei şcoli, să dea roadele cele mai bune".

După constituirea statului naţional unitar român, în urma Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, se înfiinţează prin decizie ministerială o nouă circumscripţie de poliţie, Circumscripţia I-a bis Bădălan, deşi Legea lui Vasile Lascăr din 1903, lege prin care chestura Galaţi a fost ridicată la rangul de prefectură de poliţie prevedea existenţa a cinci comisariate. Acest aspect, oarecum ilegal, a fost reglementat în anul 1929 când apare Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului votată în Senat la 6 iulie 1929 şi de Cameră la 8 iulie 1929. Aceasta fiind considerată prima lege modernă de organizare a Poliţiei Române.

Legea stabilea că Poliţia Generală a Statului exercită autoritatea pe întreg teritoriul ţării, fiind organul de stat însărcinat cu asigurarea ordinii interne, pazei, liniştii publice şi siguranţei naţionale. Aceeaşi lege stipula următoarea structură la nivelul Poliţiei Galaţi:
9 comisariate poliţieneşti de circumscripţie;
2 comisariate de poliţie de pe instituţii publice;
Ofiţeri de poliţie: 1 Chestor de poliţie, 1 secretar de chestură de poliţie, 18 comisari, 22 comisari ajutor;
Agenţi de poliţie: 15 agenţi de poliţie administrativă, 15 agenţi de poliţie judiciară; 10 detectivi;
Personal birocratic: 1 şef de birou, 1 subşef de birou, 1 contabil-ajutor, 2 arhivari, 2 registratori, 20 impiegaţi;
Personal tehnic şi de specialitate: 1 fotograf, 2 telefonişti;
Corp de pază: 1 şef de detaşament de gardieni publici, 11 şefi de secţie de gardieni publici, 350 gardieni publici;
Personal de serviciu: 1 şofer, 1 intendent, 13 camerieri şi curieri. 
La aceştia se adaugă personalul poliţiei portului compus din: 1 comisar, 3 comisari ajutor, 2 detectivi, 6 gardieni publici, 1 curier.

În anul 1933, la 25 noiembrie, un comitet de doamne al Societăţii Gălăţene ia iniţiativa organizării unui bal de binefacere sub patronajul primarului urbei, Hristache Teodor, prefectului de judeţ, Al. Guţu şi a chestorului de poliţie A. Dumitrescu, în vederea strângerii de fonduri necesare achiziţionării de uniforma pentru gardienii publici.

În luna martie a anului 1936 Direcţiunea Generală a Siguranţei Statului ia decizia instalării unor aparate de radiotelegrafie la cinci chesturi de poliţie principale din ţară, printre care se numără şi Galaţii.

La sfârşitul aceluiaşi an, mai precis la data de 30 octombrie 1936, la ivitul zorilor zvonul unei crime înfiora prin cruzimea ei opinia gălăţeană şi din ţară, - criminalului Andrei Berilă omorâse 6 persoane, printre care şi un copil.
Andrei Berilă de loc din com. Vlaici, judeţul Olt a mai comis o crimă în Bucureşti în anul 1916 cu tentativă de jaf asupra unei cârciumărese, însă a reuşit să fugă de la locul faptei. În lipsă, a fost condamnat, însă, mandatul de arestare emis de judecătorul de instrucţie nu a putut fi dus la îndeplinire de către jandarmii din comună care, au comunicat că pe numele acestui a mai fusese emis un mandat de către Parchetul din Craiova, care avusese aceiaşi soartă.

În anul 1936, după ce colindase întreaga ţară se instalează la Galaţi unde se angajează la o brutărie pentru a fi iniţiat în tainele meseriei. În practică însă se documenta asupra sumelor de bani ce se încasau zilnic şi locul unde erau depozitate. Din păcate în ziua în care s-a hotărât să dea lovitura a fost surprins şi-a început să-şi extermine victimele una câte una în ordinea sosirii, în total 6 persoane. După fioroasa crimă, Berilă pleacă cu suma de 500 lei, ceasul de aur al fostului său stăpân Mandanis şi nişte haine. "În două zile, ceasul întors de Mandanis, - cum avea să consemneze un cotidian local - îl angajează în laţul din care nu mai poate scăpa." Este meritul poliţiei gălăţene de a fi prins acest fioros criminal, şi de a-l înainta Curţii cu juraţi Bucureşti unde a fost judecat în anul următor, fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă.

În perioada 1940-1944 s-au adus o serie de modificări în organizarea Ministerului de Interne şi a Poliţiei Generale. Astfel prin Decretul-Lege din 12 iulie 1940 s-au contopit Direcţia Generală a poliţiei cu Corpul de Jandarmi şi Prefectura poliţiei Capitalei. Cutremurul din data de 10 noiembrie 1940 a pus din nou la grea încercate autorităţile gălăţene, poliţia achitându-se şi de această dată cu brio de sarcinile care-i revin în astfel de situaţii de calamităţi şi dezastre.

În perioada celui de-al doilea război mondial, poliţia gălăţeană a onorat sarcinile prevăzute de cadrul legal, aceasta confruntându-se cu numeroase probleme izvorâte în primul rând din amplasarea în zona de frontieră.

Cu prilejul evenimentelor de la 23 august 1944, se dispune conform planurilor evacuarea documentelor de arhivă din calea sovieticilor în interiorul ţării, în două eşaloane, eşalonul I Timişoara şi eşalonul II Buzău. Dacă primul transport de arhivă a fost efectuat cu succes, nu acelaşi lucru putem spune despre eşalonul II Buzău. La data de 24 august arhiva Inspectoratului Regional de Poliţie, împreună cu cea a Chesturii Municipiului Galaţi a fost îmbarcată pe bacul lui Iorgu Gheorghiu şi transportată pe Dunăre până la Brăila unde a fost transbordată în tren, a doua zi pornind către centrul ţării la Buzău. Ajuns la Făurei trenul nu a putut urma traseul stabilit către Buzău, din cauza blocajului cu trenuri a acestei linii ferate, prin urmarea a fost deviat către Bucureşti, via Urziceni. În Urziceni trenul a fost oprit de trupele sovietice care au devastat întreg trenul, inclusiv vagonul care transporta arhiva, opera de distrugere fiind desăvârşită de populaţia civilă. La câteva zile după eveniment reprezentanţii poliţiei din Galaţi s-au deplasat la faţa locului în vederea recuperării unei părţi din arhivă. Au fost făcute investigaţii în comunele de prin împrejurimi şi în gara Urziceni reuşindu-se recuperarea unei părţi infime din arhivă, care a fost depozitată într-un "fichet" al Chesturii ce a fost depozitat în magazia C.F.R. Urziceni, de unde a fost ridicat de Comandamentul Sovietic din Urziceni.

Între anii 1944-1946 au fost emise mai multe legi şi decrete vizând activitatea Ministerului de Interne şi, implicit, a poliţiei. Miliţia a fost înfiinţată prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949. La 22 februarie în acelaşi an a fost emis Decretul nr. 108 privind statutul personalului miliţiei, iar la 9 martie 1949 Consiliul de Miniştri a emis Decretul nr. 102 prin care s-a organizat Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Populare Române.

Statul român, ca orice stat democratic, pentru a se dezvolta şi trăi o viaţă normală trebuie să aibă instituţii puternice, care să aplice legea şi să o facă respectată.

Poliţia română este una din aceste instituţii, demonstrând de-a lungul timpului ca aceasta a fost, este, şi va rămâne o instituţie în slujba comunităţii.

Direcţia Judeţeană Galaţi a Arhivelor Naţionale
Pohrib Adrian - consilier superior