A preveni înseamnă a atrage atenţia cuiva asupra consecinţelor negative ale unor acţiuni, a informa în prealabil, a avertiza, a lua măsuri de precauţie pentru a înlătura ceva neplăcut, a preîntâmpina săvârşirea unor fapte care prezintă pericol social, fapte ce contravin legilor.

Odată fapta săvârşită, ea are drept consecinţă tragerea la răspundere a făptuitorului şi crearea unui prejudiciu victimei.

Deşi teama de a deveni victimă este cu mult mai mare decât posibilitatea acestui fapt, mulţi cetăţeni nu-şi iau nici cele mai simple măsuri de prevenire. Adeseori, pe lângă faptul că este indiferent la ceea ce se întâmplă cu semenii lui, cetăţeanul nu face nimic pentru a se apăra pe el însuşi - aşteptând să fie protejat de forţa publică.

Dacă cetăţeanul şi-ar lua cele mai elementare măsuri de autoprotecţie, cu siguranţă că infractorii nu ar reuşi cu atâta uşurinţă să-şi realizeze scopul propus şi nici cetăţeanul nu ar mai ajunge atât de frecvent în postura de victimă.

 

 

Prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes jutețean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice.

 

Detalii
 

 

Dacă sunteţi victima unei infracţiuni, daca aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte antisociale adresaţi-vă de îndată celei mai apropiate unităţi de poliţie. Întotdeauna cineva este pregătit să se ocupe de dumneavoastră. Timpul şi informaţiile utile ne sunt cel mai bun sprijin în lupta contra infracţionalităţii.

 

Detalii
 

 

Pentru a vă ţine copilul cât mai departe de un comportament deviant, Poliţia vă recomandă: comunicaţi cu copilul dumneavoastră, acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată; fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi, violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică; interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dvs...

 

Detalii
 

 

Criminalitatea este un fenomen social şi, la fel cu alte fenomene (social, demografic, economic), este alcătuită dintr-o serie de fapte - crimele care au loc în societate, în viaţa şi relaţia dintre oameni, şi care, privite în totalitatea lor, formează criminalitatea. Tinerii interpretează adeseori greşit crimele şi faptele care pot deveni fapte pedepsibile.

 

Detalii
 

 

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici: să circule numai pe trotuare; să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor; să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje ...

 

Detalii
 

 

În mijloacele de transport în comun: când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră; evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele celor care fură din buzunare ...

 

Detalii
 

 

Luaţi-vă măsuri de precauţie mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate; Evitaţi să circulaţi singuri la ore târzii sau prin locuri neiluminate şi puţin frecventate; Nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile ...

 

Detalii
 

 

Efracţiile, spargerile de locuinţe, magazine, birouri, sedii ale agenţilor economici, sunt săvârşite de obicei de grupuri de infractori, cu scopul însuşirii unor bunuri sau valori. Aceste infracţiuni pot fi prevenite printr-o serie de măsuri. Iată câteva sfaturi pentru protecţia sediilor instituţiilor şi magazinelor:

 

Detalii
 

 

Mulţi dintre noi am fost luaţi prin surprindere de schimbarea bruscă a timpului. Zăpadă, frig, polei, sunt doar câteva dintre caracteristicile ultimei răbufniri a iernii, caracteristici care pot da multă bătaie de cap conducătorilor auto. De aceea, pentru a evita comiterea unor evenimente neplăcute, recomandăm conducătorilor auto:

 

Detalii
 

 

Acuitatea diversificării, aprofundării şi sporirii eficienţei măsurilor preventive este determinată de dimensiunea mereu crescândă a infracţiunilor, de profesionalizarea mediilor criminale de circulaţie rapidă infractorilor şi mişcarea acestora în spaţii foarte largi. Încercând să pătrundem în concret vom aborda câteva aspecte legate de prevenirea furturilor de şi din autovehicule.

 

Detalii
 

 

Uşa de acces în locuinţă trebuie să fie solidă şi prevăzută cu cel puţin două încuietori, cu chei diferite, lanţ de siguranţă şi vizor; întăriţi tocul uşii de acces în zona sistemelor de închidere cu o armătură metalică;
montaţi, dacă este posibil, o a doua uşă de acces în locuinţă care să fie prevăzută cu aceleaşi sisteme de închidere ...

 

Detalii
 

 

Drogul este substanţa licită sau ilicită al cărei consum (din motive medicale sau din alte motive) determină fenomene de dependenţă şi toleranţă. Dependenţa este fenomenul caracterizat prin nevoia imperioasă sau persistentă de a continua utilizarea drogului, ignorând consecinţele în plan fizic, psihologic şi social, în scopul obţinerii unei stări de bine sau pentru a evita starea de disconfort generată de întreruperea consumului substanţei respective.

 

Detalii
 

 

Păstraţi banii şi valorile pe care le deţineţi în seiful hotelului. Luaţi cu dumneavoastră numai sumele strict necesare unor plăţi curente. Bagajele trebuie supravegheate în permanenţă, mai ales în locurile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun.

 

Detalii
 

 

Deşi iarna intensitatea traficului este mai redusă numărul accidentelor este mai mare! De aceea, pe timp de iarnă sunt necesare măsuri speciale de precauţie!

 

Detalii
 

 

Poliţia de Investigare a Fraudelor vă atenţionează despre tentativele unor persoane rău intenţionate de a vă înşela săvârşind o serie de infracţiuni prin diverse tehnici de comunicare - telefonie, mms, sms, poştă electronică, etc. Vă atenţionăm că în situaţia în care veţi da curs acestor oferte iluzorii, sunteţi pasibili de prejudicii materiale.

 

Detalii